Autor: Ramona Ardelean

Social

Ce amenzi plătesc timişorenii care nu adună selectiv deşeurile

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului, împreună cu reprezentanții societății de salubrizare Retim SA demarează, începând de astăzi, o nouă acțiune comună pe linia atenționării, verificării și luării măsurilor legale în cazul asociațiilor de locatari și proprietari din Timișoara care trebuie să respecte legislația referitoare la Regulamentul de salubrizare […]

Național

Peste 550 de persoane asistate medical de salvatori la festivalul de muzică Electric Castle

În perioada 12-16 iulie, peste 260 de pompieri, medici de urgență și studenți voluntari SMURD din cadrul UMF Cluj au asigurat măsuri suplimentare la evenimentul din localitatea Bonțida. Salvatorii au acordat prim ajutor calificat pentru 557 persoane, care au semnalat probleme medicale, iar 5 dintre acestea au fost transportate la […]

Eveniment

Sute de acțiuni operative pentru combaterea traficului de droguri

În primele șase luni ale acestui an, Poliția Română, prin structurile de combatere a criminalității organizate, a desfășurat peste 400 de acțiuni operative în domeniul combaterii traficului de droguri. În plus, au fost efectuate peste 1.200 de percheziții domiciliare, în cadrul cărora au fost destructurate 28 de grupări infracționale organizate. […]

Eveniment

Jandarmii asigură măsuri de ordine, la sfârşit de săptămână

Aproximativ 110 jandarmi vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică în acest weekend la 23 manifestări cultural artistice şi sportive de pe raza judeţului Timiş. Pentru prevenirea producerii de incidente nedorite, jandarmii fac următoarele recomandări: cei care participă la manifestările religioase sau cultural artistice, să respecte indicaţiile forţelor de […]

Eveniment

15 migranţi, opriţi la frontiera cu Ungaria

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiș, în cooperare cu lucrători din cadrul Secției 11 Poliția Sânnicolau Mare, au depistat 15 cetăţeni din Irak și Siria, solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Persoanele în cauză, care […]

Life-style

S-a deschis Mineral Expo

Mineral Expo invită toţi pasionaţii de frumos la o ediţie eveniment a expoziţiei cu vânzare de bijuterii, cristale, fosile şi geme. Găzduită de Galeria de Artă Helios din Timişoara, expoziţia oferă ocazia unei fascinante călătorii în lumea mineralelor, a bijuteriilor spectaculoase din turmalină, rubin, safir, smarald, dar mai ales cristalelor […]