Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat o scădere a numărului bolnavilor cu COVID-19 internaţi în spitalele din judeţ, dar şi al celor din secţiile ATI, cu această patologie.
Joi sunt internaţi 53 de pacienţi cu COVID-19, faţă de 73 raportaţi în ziua precedentă, iar în ATI mai sunt 20 de cazuri, faţă de 29 raportaţi anterior. Nu s-a înregistrat niciun deces.
În ultimele 24 de ore au fost patru noi confirmări de îmbolnăviri cu COVID-19, din care două în Timişoara.
Rata de infectare a coborât la 0,13 la mie pe judeţ şi la 0,14 în Timişoara.
De la începutul campaniei de vaccinare, în judeţ s-au imunizat 368.563 de persoane, din care 170.635 au făcut şi doza de rapel. Sunt 182.307 de persoane vaccinate complet.
Au fost raportate reacţii adverse post-vaccinare la patru persoane, care s-au manifestat prin cefalee, mialgii, artralgii, astenie. De la debutul campaniei de vaccinare în total au fost anunţate 149 de reacţii post-vaccinare (0,04%).
Citește și:

Salvați Copiii România trage un semnal de alarmă asupra importanței monitorizării sănătății mintale ...

Spirometrii gratuite, două zile consecutiv, în Timișoara

17 vârstnici din azilele de la Lenauheim și Cenad, internați și tratați la Spitalul Municipal din Ti...

Șansa la viață prin creșterea capacității și dotarea infrastructurii spitalicești dedicate îngrijiri...

Screeningul neonatal face posibil diagnosticul precoce al fibrozei chistice și începerea tratamentul...
























