Serviciile publice din Dudeștii Vechi vor cunoaște în această primăvară un salt calitativ semnificativ. Comuna va beneficia de grădiniță nouă, un centru medical cu șase specialități complet dotat, cât și o stație de apă la standarde moderne.
Toate aceste proiecte derulate de primărie, deși finanțate cu fonduri naționale și europene, necesită o contribuție financiară care nu mai lasă mult loc în bugetul local pentru noi investiții. Aici poate interveni Consiliul Județean, care să-și asume cofinanțarea proiectelor europene, astfel încât să se păstreze ritmul actual de dezvoltare a comunei.
Subiectul a fost abordat de președintele CJ, Alin Nica, într-o întâlnire în Dudeștii Vechi cu primarul comunei, Bono Cucalan. Conform șefului Consiliului Județean, accesarea de fonduri europene va putea fi impulsionată la nivelul Timișului prin operaționalizarea Fondului Județean de Investiții, mecanism prin care se va oferi cofinanțare, precum și suport în scrierea, accesarea și implementarea proiectelor cu finanțare europeană. Instrumentul în discuție reprezintă o parte importantă a programului pe care noua conducere îl dorește implementat la nivelul județului.
Citește și:

Se caută constructor pentru reabilitarea termică a Școlii Gimnaziale nr. 16

Mai multe plantări și amenajări verzi în Timișoara, printr-un nou parteneriat între Asociația EcoStu...

Trăiește primăvara la Timișoara: Târgul de Paște transformă orașul într-un decor de poveste/VIDEO

Lucrări de infrastructură și investiții în comuna Topolovățu Mare

Complexul „Costică Rădulescu”, a fost inaugurat printr-o zi dedicată sportului, cu turnee pentru jun...



























