La Maternitatea Odobescu, ce aparține de Spitalul Municipal din Timișoara, au apărut din nou cazuri de infectare cu coronavirus în rândul personalului medical.
Este vorba despre patru cadre medicale, trei asistente și o infirmieră, care au fost depistate cu COVID-19.
Managerul Spitalului Municipal Timișoara, Daniel Malița, a declarat, la Digi24, că o singură asistentă are simptome, iar celelalte sunt asimptomatice.
“Sunt patru cadre medicale care fac parte din blocul operator de la secţia de Ginecologie. Au fost depistate ca fiind pozitive la coronavirus, una dintre ele anunțase, încă din timpul weekend-ului, pe medicul coordonator al blocului operator că are simptome specifice de COVID-19 și domnia sa a luat decizia corectă de le izola pe toate cele 18 persoane cadre medicale medii care lucrau acolo. Pe toate le-am testat, patru dintre ele sunt pozitive, restul au fost negative și vom repeta testul la sfârșitul acestei săptămâni”, a declarat Daniel Malița.
Acum, blocul operator funcționează la capacitate redusă, doar pe urgențe. În primăvară, la Maternitatea Odobescu din Timișoara a fost un adevărat focar, cu peste 25 de paciente și cadre medicale pozitive.
Citește și:

Aproape 150.000 de români suferă de această boală mintală. „Sunt bipolar” nu este o glumă. Astăzi ma...

Cadrele medicale de la Spitalul Județean Timișoara, în grevă

Ce se schimbă pentru pacienți din 2026: ambulatorii, concedii medicale, internări de o zi

Identificarea unor soluții care să reducă fenomenul de medicină defensivă / VIDEO

Administrare simplificată pentru tratamentul atrofiei musculare spinale
























