Astăzi, pe strada Bușteni din localitatea Ghiroda, reprezentanții unui cult religios au organizat o procesiune (botez) cu participarea unui număr de aproximativ 250 persoane.
Efective din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș, Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara și Poliției Locale Ghiroda au intervenit la locația desfășurării procesiunii religioase și au legitimat o mare parte din participanți.
În conformitate cu prevederile Legii 55/2020 art. 65 litera k, pentru nerespectarea prevederilor privind distanțarea socială au fost aplicate un număr de 128 sancțiuni, valoare 35.250 lei.
Totodată, organizatorul a fost sancționat pentru nerespectarea condițiilor privind organizarea și desfășurarea de procesiuni în spatii deschise, conform prevederilor Legii 55/2020 art 65 lit i., cu o sancțiune contravențională în valoare 2.000 lei.
In urma intervenției, procesiunea a fost încheiată, iar persoanele participante au părăsit locul întâlnirii. Pe durata desfășurării activităților nu au fost evenimente.
Citește și:

Accident rutier la intrare în Timișoara: două persoane rănite după impactul cu un stâlp

Femeie din Timișoara amenințată de fostul concubin. Agresorul, reținut de poliție

Acțiune a polițiștilor locali în apropierea magazinelor non-stop din Timișoara

Accident mortal pe un șantier din Jebel: un bărbat a murit, altul este în stare gravă

Tânără dispărută din Timiș. Sunați la 112 dacă o vedeți!


























