Două cazuri de coronavirus au fost confirmate în rândul angajaților Spitalului Județean din Timișoara. Este vorba despre un brancardier și o laborantă, care au luat virusul din familie. Managerul Raul Pătrașcu spune că niciun alt angajat nu a fost confirmat pozitiv în urma anchetelor epidemiologice.
„Ea nu a luat virusul din spital, ci din afara spitalului. Nici nu mai fusese foarte mult pe la spital. Am testat tot personalul cu care a intrat în contact, inclusiv tot laboratorul clinic și nu am găsit nicio altă persoană pozitivă. Aceste două cazuri s-au întâmplat după o contaminare luată chiar de acasă, de la soț, respectiv soție. Brancardierul are o soție care lucrează la o societate comercială din județul Timiș unde este un focar extins”, spune Raul Pătrașcu.
Laboranta este din Recaș și face parte din comunitate penticostală, unde și un farmacist a fost astăzi confirmat pozitiv, spune primarul Teodor Pavel, care precizează că enoriași au avut în ultima vreme mai multe adunări numeroase.
„Cele două cazuri provind de la o biserică penticostală la care participă un număr foarte mare de membri. Știu că după ridicarea stării de urgență s-au întâlnit în mod regulat și sigur că acolo o să ne concentrăm atenția. Chiar am aflat despre al doilea caz, ea deocamdată este internată la Spitalul de la stadionul CFR, am înțeles că în cursul zilei de luni o să interneze, să ne interesăm cum o să procedeze mai ales că face parte dintr-o familie de 12 membri și nu știu dacă au posibilități să fie izolată acasă dar oricum o să ne interesăm și o să luăm cele mai bune măsuri”, spune primarul Teodor Pavel.
Primarul din Recaş a mai spus că va cere pastroului bisericii să întrerupă adunările religioase cu enoriaşii.
Sursa: Radio Timişoara
Citește și:

Cum combatem Tulburarea Afectivă Sezonieră?

Spitalul Clinic Militar de Urgență Timișoara marchează Ziua Mondială a Sănătății Mintale printr-un m...

Secția UPU pediatrie de la Spitalul Louis Țurcanu a fost inaugurată

Pacient electrocutat la 22.000 de volți, salvat la Timișoara. Caz extrem tratat cu tehnologii de ult...

42 de rezidenți au început pregătirea medicală în specializările pneumologie, boli infecțioase, radi...
























