Se întâmpla anul trecut… Oana Pellea și Mircea Rusu au oferit publicului timișorean o piesă în premieră națională. Cum era de ghicit, Frumos e în septembrie la Veneția a depășit recordurile organizatorilor în ceea ce privește rapiditatea cu care s-au epuizat biletele.
Toamna aceasta, piesa revine în atenția noastră. Frumos e în septembrie la Veneția se va juca, pe scena Operei din Timișoara, în data de 23 septembrie, începând cu ora 20:00.
Un cuplu. Păr grizonat. Doi homeless. Încălzindu-se în vreun cinematograf de periferie, înnoptând în saci de dormit sub cerul liber. Visând la o altă viaţă, într-o altă lume. Bunăoară, la o zi şi o noapte în Veneţia.
Un cuplu. Păr grizonat. Ea. Doar o amintire. El. Ei doi întâlnindu-se la Veneţia. În visul ei.
Un cuplu. Păr grizonat. Ea, un pic de Tanţa. El, un strop de Costel. Replicile lui Mazilu biciuind cu drag, mângâind cu ţepi omul, cuplul şi ale lor ipocrizii, vise, frici. Iată 3 (trei) dintre posibilele scenarii aduse în fața noastră de către Mihai Brezeanu.
Mădălina Mihai spunea (foarte frumos) pentru Cultural21 că cea mai importantă lecție pe care ne-o oferă această piesă este: ”să înțelegi cât de mult contează să pui în cuvinte ceea ce simți. Cât de mult contează – oricât de mult ne-am amăgi noi, ăștia care spunem că n-avem nevoie de nimeni lângă noi – să ai cui să-i spui seara înainte de culcare acel simplu și infinit necesar Te iubesc…”
Hai la teatru! Biletele sunt disponibile la Casieria Operei, Casieria Teatrului Național și online AICI
Citește și:

Timișul aniversează 106 ani de administrație românească. Vor fi 5 zile pline de evenimente

Casa de la Dragșina, noul obiectiv al Muzeului Satului Bănățean Timișoara | VIDEO

Campanie de extragere controlată a artefactelor metalice din situl arheologic Crivina–Leopoldsberg

2026, anul Constantin Brâncuși

Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara intră într-o nouă etapă de dezvoltare
























