Polițiștii locali au continuat acțiunile cu privire la depistarea persoanelor care abandonează deșeuri pe domeniul public, acest aspect fiind permanent în atenție cu scopul de a reduce fenomenul rampelor clandestine de deșeuri formate pe domeniul public.
De altfel cu acest scop a și fost declanșată la începutul lunii trecute o campanie de sensibilizare a populației cu privire la importanța implicării tuturor în menținerea unui oraș curat, prin sesizarea la Poliția Locală în cazul în care observă astfel de situații.
De la începutul campaniei au fost aplicate de polițiștii locali 260 de amenzi, în valoare de peste 65.000 lei celor surprinși aruncând deșeuri pe domeniul public. Spre exemplu, în cursul zilei de ieri, polițiștii locali au acționat punctual în zona Pieței Doina, unde au aplicat 9 sancțiuni celor depistați abandonând gunoaie pe domeniul public.
Tot în aceste zile, cu ajutorul camerelor de supraveghere video, montate în locațiile cunoscute ca zone în care se formează frecvente rampe clandestine de deșeuri, au fost surprinse și sancționate alte trei persoane, respectiv pe străzile Liniștei, Hebe și Iris.
Pe lângă sancțiuni, permanent polițiștiștii locali au înaintat către Biroul Salubrizare locațiile unde se formează rampe în vederea luării măsurilor de igienizare.
Poliţia Locală reaminteşte că, potrivit HCL 371/2007, pentru persoanele fizice sancțiunile sunt între 500 și 1.000 de lei, iar pentru persoanele juridice sunt între 1.000 și 2.500 de lei.
Cetățenii care observă persoane aruncând deșeuri sau rampe clandestine de gunoi pot sesiza aceste aspecte la la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112.
Citește și:

Mită refuzată la frontiera de vest. Un polițist din Stamora-Moravița a denunțat tentativa unui cetăț...

Tânăr rănit într-un accident la o trecere la nivel cu calea ferată, în zona Făget

Incendiu la un siloz de rumeguș din Sânnicolau Mare — zeci de persoane s-au autoevacuat în siguranță

Tânăr student care a vrut să se arunce în Bega de pe podul cu lacăte, convins de polițiștii locali s...

Autoturism căutat de autoritățile franceze, depistat la frontiera Moravița. Un cetățean sârb este ce...
























