A fost mare petrecere weekendul trecut în comuna timișeană Biled. Timp de două zile, locuitorii au îmbrăcat straie de sărbătoare și artiști de renume au urcat pe scenă. Este vorba despre Mirela Petrean, Cornel Brici, Florin Frumosu, Marinică Trocea, Floare Hojda Tomoiagă.
Primăria şi Consiliul Local Biled au organizat în perioada 25 -26 august “Zilele comunei Biled”. Astfel, programul a inclus dansuri populare, dansuri de societate, dansuri populare germane, dar și competiție sportivă-handbal.
Potrivit edilului localității, Cristian David, cu acest prilej, la Căminul Cultural a avut loc un mare spectacol folcloric.“Se împlinesc 253 de ani de când comuna Biled a luat ființă. Sâmbătă și duminică au avut loc mai multe spectacole artistice, culturale, sportive. Inclusiv am încheiat Cupa Pipaci. Biledul s-a clasat pe primele două locuri, cu echipa întâi și echipa a doua. Evenimentul s-a aflat la cea de-a 28-a ediție. Pe lângă locuitorii comunei care au luat parte la eveniment, am avut foarte mulți invitați, oficialități de la Prefectură, Consiliul Județean Timiș, inclusiv investitorii comunei Biled”, a transmis primarul Cristian David.
Pentru organizarea ediției din acest an a Zilelor comunei Biled, primăria în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș au alocat 55 mii lei.
Citește și:

Game ON! Festival 2025 - cel mai mare festival de board games și escape din România este pe punctul ...

Lucrări de reparații la parcarea aeroportului din Timișoara

CCIAT: A intrat în vigoare Normativul privind securitatea la incendiu a construcțiilor

Sute de timișeni au făcut ecoturism în Țara Făgetului

Știința a adunat peste 1.500 de participanți la Târgul „Științescu & prietenii 2025” de la Muzeul Ap...













































































