Poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Porțile de Fier I au depistat un cetățean român care conducea un autoturism marca Mercedes Benz, în valoare de aproximativ 30.000 de lei, căutat de autoritățile din Italia.
În seara zilei de miercuri, la Punctul de Trecere a Frontierei Porțile de Fier I pe sensul de intrare în România, s-a prezentat cetățeanul român V.M., în vârstă de 45 de ani, cu domiciliul în judeţul Olt, la volanul unui autoturism marca Mercedes Benz E320.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că mijlocul de transport figurează ca „bun căutat pentru confiscare”, fiind căutat de autoritățile din Italia.
Față de cele constatate, bărbatul în cauză a declarat că a cumpărat autoturismul din Italia și nu avea cunoștință despre faptul că ar fi căutat de autorități. Autoturismul, în valoare de aproximativ 30.000 de lei, va fi confiscat la sediul instituției până la finalizarea cercetărilor.
În cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Citește și:

ISU Timiș: Folosirea mijloacelor de încălzire improvizate, una dintre cele mai frecvente cauze ale i...

Incendiu într-un bloc din Timișoara

Un bărbat s-a aruncat de la etaj, la Timișoara

Tragedie pe șosea în Sâmbăta Mare, în Timiș

Accident rutier în Lugoj, în Ajunul Crăciunului: două persoane rănite și o locuință avariată
























