Național

Peste 300 de marinari militari români, la exercițiul BREEZE 18 din Marea Neagră

Participarea navelor militare românești la exercițiile organizate de partenerii din Alianța Nord-Atlantică (NATO), precum și în cadrul grupărilor navale NATO care desfășoară misiuni în Marea Neagră a devenit constantă în ultimii ani, după degradarea situației de securitate din regiune, prin anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia și a destabilizării din estul Ucrainei.

Pe parcursul lunii iulie a anului curent, Fregata ”Regele Ferdinand” și Dragorul Maritim ”Lt. Lupu Dinescu” (foto) fac parte din grupările navale NATO SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group) și SNMCMG-2 (Standing NATO Mine Counter-measures Group) care desfășoară, în bazinul Mării Negre, misiuni de supraveghere a traficului maritim, alături de partenerii din Alianță.

Vineri, 13 iulie, cele două nave militare românești au intrat în portul Burgas din Bulgaria, pentru o escală de trei zile, urmând să continue misiunile pe mare, participând, în perioada 16-20 iulie, la exercițiul multinațional BREEZE 18, organizat de partenerii bulgari.

Prin activitățile desfășurate sub stindard NATO, Forțele Navale Române contribuie la întărirea măsurilor de asigurare a apărării colective a Alianței, în deplină concordanță cu angajamentele internaționale pe care țara noastră și le-a asumat.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*