Parlamentul României a adoptat, astăzi, un proiect de lege care prevede înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI). Din acest fond vor face parte mai multe companii, iar capitalul social al FSDI a fost stabilit la 9 miliarde de lei.
Miercuri, 6 mai 2018, Parlamentul României a adoptat proiectul de lege privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI). Proiectul de lege a ”trecut” cu 174 de voturi ”pentru”, 98 de voturi „împotrivă” şi trei abţineri.
Conform proiectului de lege adoptat, FSDI are ca scop atât dezvoltarea şi finanţarea din fonduri proprii şi din fonduri atrase, de proiecte de investiţii rentabile şi sustenabile, din diverse sectoare economice, prin participare directă ori prin intermediul altor fonduri de investiţii sau al unor societăţi de investiţii, singur sau împreună cu alţi investitori instituţionali sau privaţi, inclusiv prin participarea în parteneriate public-private, cât şi administrarea activelor financiare proprii, în vederea obţinerii de profit.
Potrivit aceluiași proiect, FSDI va fi compus din mai multe companii, între acestea fiind și Aeroportul Internațional ”Traian Vuia” Timișoara. Conform proiectului adoptat de Parlament, capitalul social al Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va fi de 9 miliarde de lei.
Citește și:

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,5% în luna mai. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mul...

Proiectul ECOTECH la CCIAT: 14 luni de implementare și rezultate peste așteptări

Un nou seminar de informare la CCIAT: ANGAJEAZĂ INTELIGENT - SPRIJIN FINANCIAR, FORMARE CALIFICATĂ Ș...

Angajatorii din Timiș, informați despre noile reglementări și facilități pe piața muncii, într-un se...

Curs REGES – Actualizări esențiale pentru angajatori și specialiști HR
























