BC Timișoara a disputat primele două jocrui din sferturile de finală ale Ligii Naționale, ambele la București, cu Steaua, iar scorul este 1-1. Urmează două confruntări la Timișoara.
În primul joc de pe terenul celor de la Steaua, disputat la București, ”Leii din Banat” au fost învinși cu 89-67. Astăzi, în cel de-al doilea joc disputat tot la București, alb-violeții timișoreni au reușit să se impun. Startul partidei a doua a fost mult mai echilibrat decât la prima confruntare din sferturile de finală. Chiar dacă Steaua s-a desprins la 18-10, după opt minute, bănățenii au strâns scorul și au stat mereu aproape de gazde, în prima repriză, venind deseori la o singură posesie distanță. Pivotul Ionuț Drăgușin a reușit puncte importante din post up, Igor Mijajlovic a oferit pase inteligente, astfel că echilibrul s-a păstrat în primele 20 de minute.
Procentajele modeste ale aruncărilor de la distanță din tabăra timișorenilor au făcut ca Steaua să se desprindă la o diferență de două cifre, după 30 de minute (59-48). Ultima perioadă de zece minute a început foarte bine pentru alb-violeți, cu un run de 12-0, ceea ce i-a adus în premieră în avantaj, pe alb-violeți. Pe valul jocului bun din ultimul sfert, ”Leii” rămân calmi, punctează ”de trei”, prin Igor Mijajlovic, închid conturile și fac 1-1 la partide.
”Am avut o revenire spectaculoasă în sfertul al patrulea, cu realizări importante. Mi-aș fi dorit să avem procentaje bune și până în sfertul al patrulea, poate nu am fi avut emoții atât de mari, dar e bine că am terminat cu o victorie”, a spus Tudor Costescu, antrenorul BC Timișoara.
Pentru BC Timișoara au reușit: Jeremic – 18 puncte, 3 recuperări și 3 pase decisive, Komatina – 15 puncte, 13 recuperări și 3 pase decisive, Drăgușin – 10 puncte și 4 recuperări, Diaz – 7 puncte și 6 recuperări, Burgess – 6 puncte, 5 recuperări și 3 capace, Mijajlovic – 6 puncte, 7 pase decisive și 3 intercepții, Calotă – 5 puncte, 6 recuperări și 3 pase decisive, T. Gheorghe – 3 puncte, Tohătan – 2 puncte și 2 recuperări, Stevanovic – 2 puncte.
Partida cu numărul trei se joacă miercuri, 9 mai 2018, de la ora 19:15, la sala ”Constantin Jude” din Timișoara.























