Reprezentantele Banatului în Divizia A1 de volei feminin, UVT Agroland Timișoara și CSM Lugoj, organizează un cuplaj inedit, sâmbătă, în sala ”Ioan Kunst Ghermănescu” din Lugoj. Iubitorii voleiului din județul Timiș sunt așteptați la sală de la ora 16:30, ora de start a partidei dintre UVT Agroland și Știința Bacău. Gazda acestui cuplaj, CSM Lugoj, se va duela cu CSM Târgoviște mai târziu, adică începând cu ora 19:00.
Agroland se află în imposibilitatea de a organiza meciul cu Știința Bacău acasă, din cauza programului încărcat la cele două săli din Timișoara omologate pentru Divizia A1.
”Exislul” fetelor de la ”Agro” se datorează faptului că în perioada 9-11 martie 2018, la noua sală a Universității de Vest, de pe strada Oituz, este programată Cupa României Seniori Elite la badminton. Din păcate, nici sala ”Constantin Jude” nu poate fi o soluție pentru pregătirea și organizarea jocului amintit, ținând cont de programul celorlalte prim-divizionare din capitala Banatului, care implică partide oficiale și poziții de antrenament.
Staff-ul formației UVT Agroland Timișoara a luat în calcul chiar și amânarea partidei, dar a găsit între timp deschidere din partea clubului lugojean pentru organizarea acestui cuplaj.
Merită menționat faptul că județul Timiș este singurul reprezentat de două echipe în grupa de elită din Divizia A1 de volei feminin.
Programul zilei de sâmbătă, 10 martie 2018:
– ora 16:30: UVT Agroland Timișoara (locul 5) v. Știința Bacău (locul 3)
– ora 19:00: CSM Lugoj (locul 6) v. CSM Târgoviște (locul 4)
Accesul spectatorilor este gratuit.
Citește și:

Nicolas Benea a devenit cel mai tânăr campion național de juniori din istoria vitezei în coastă

Patrick Pascotă aproape să-și depășească tatăl: la un pas de campion european

Premiera istorică a României la Campionatul European de padel: rezultate excelente la debutul intern...

Super Rally revine la Timișoara: 24 de piloți de top se întrec în inima orașului

Echipa de fotbal UVT a adus în România, pentru a doua oară, titlul de campioană europeană universita...
























