Jandarmi din cadrul Grupării Mobile Timişoara ap participan în acest weekend la o acțiune de plantare de copaci în zona localității timișene Sânmihaiu Român. Acțiunea a avut loc și la nivel național și s-a desfășutay sub sloganul ”Plantăm fapte bune în România!”.
Jandarmii timișoreni care fac parte din Gruparea Mobilă au luat parte sâmbătă, 18 noiembrie 2017, alături de mulți alți voluntari, la acțiunea de împădurire ce a avut loc în zona localității Sânmihaiu Român din județul Timiș.
Participarea jandarmilor la acțiunea de voluntariat a fost organizată în baza acordului de parteneriat încheiat, la nivel național, între Jandarmeria Română și Asociatia Ecoassist și care se desfășoară sub sloganul ”Plantăm fapte bune în România!”.
”Prin astfel de acțiuni jandarmii își fac cunoscut spiritul voluntar și implicarea în activități ce vin în sprijinul comunității”, transmit reprezentanții Grupării de Jandarmi Mobile “Glad Voievod” din Timișoara.
Citește și:

Accident în apropiere de Lugoj

Fost concubin reținut după ce a încălcat ordinul de protecție în Moșnița Nouă

Controale masive în sudul Timișului: amenzi de peste 70.000 de lei și mai multe infracțiuni descoper...

Tânăr depistat în timp ce consuma substanțe interzise în Complexul Studențesc din Timișoara

Tânăr reținut pentru furt calificat după ce a spart o farmacie din Timișoara



























