Mirosuri de cârnați afumați, colaci secuieşti, castane coapte, vin dulce cu scorțișoară și clinchete de clopoței ce se vor auzi de peste tot.
Astfel vor fi întâmpinaţi toţi cei care vor păşi în celebrul Târg de Crăciun de la Budapesta. Devenit tradițional și cunoscut la nivel mondial, evenimentul atrage an de an zeci de mii de persoane din toate colțurile lumii, iar bănățenii nu lipsesc nici ei.
Organizat în Piaţa Vorosmarty, Târgul de Crăciun îşi deschide porţile anul acesta în data de 9 noiembrie. Va putea fi vizitat până în data de 1 ianuarie 2019.
Prin dimensiunile sale, târgul poate fi declarat unul dintre cele mai mari de acest gen. Piața Vorosmarty, căutată în timpul verii pentru terasele sale, se transformă rapid în cele câteva săptămâni cât durează târgul, spațiul întins al pieței umplându-se cu micile chioșcuri de lemn în care se vând doar produse artizanale, decorațiuni și cadouri realizate din materiale naturale, precum şi bunătăți culinare.
Tot în piață vor fi amplasate câteva scene pe care vor avea loc spectacole diverse, de la teatru de păpuși, muzică tradițională, până la dansuri și scenete cu Nașterea lui Isus.
În anul 2008, Târgul de Crăciun de la Budapesta a fost declarat „Cel mai frumos târg din Europa” de către ziarul Sunday Sun.
Citește și:

Vara 2026 la Timișoara - vii pentru evenimente, rămâi pentru atmosferă

Sărbători culinare la Povergina

Ianuarie este luna în care românii își pot cumpăra cele mai ieftine bilete de avion

Zboruri directe din Timișoara spre Creta (Heraklion și Chania), Zakynthos, Corfu, Rodos

5 moduri prin care românii își pot rezerva vacanța de vară la prețuri mai mici


























































