Eveniment

Restaurant vandalizat în timpul nopții! Activitatea este suspendată temporar, după ce și mașina firmei a fost distrusă

Un incident grav a avut loc în cursul nopții trecute, când un local, dar și autoturismul firmei, au fost vandalizate. Este vorba despre un restaurant situat în Calea Buziașului din Timișoara.

Din cauza pagubelor provocate, a fost nevoie să fie suspendată activitatea. Potrivit informațiilor, autorul faptei este un minor în vârstă de 17 ani, care ar fi acționat sub influența unor substanțe interzise, fără un motiv cunoscut. Acesta a fost reținut de poliție.

“Din păcate, în urma acestui incident, noi am rămas cu pagube materiale importante și cu activitatea blocată”, au transmis reprezentantii restaurantului.

Dincolo de intervenția autorităților și de identificarea presupusului autor, proprietarii firmei se confruntă acum cu consecințele directe ale incidentului: pagube materiale, costuri de reparație și, nu în ultimul rând, imposibilitatea de a-și continua activitatea. Reprezentanții societății și-au exprimat nemulțumirea față de situația creată, subliniind că, deși persoana bănuită a ajuns în custodia poliției, pagubele au rămas în sarcina celor afectați.

Activitatea locației rămâne suspendată temporar, iar clienții sunt rugați să urmărească anunțurile oficiale ale firmei pentru a afla când aceasta își va putea relua programul normal.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*