Universitatea Politehnica Timișoara deschide vineri, 25 septembrie 2026, un nou an universitar, într-un moment care marchează, pentru mii de studenți, începutul unei noi etape.
Pentru cei aflați la început de drum, sunt primele zile în care descoperă campusul, își cunosc colegii și profesorii și încep să se familiarizeze cu lumea universitară. Pentru cei care revin la Timișoara după vacanță, este momentul în care comunitatea Politehnicii se reunește din nou.
Ceremonia oficială de deschidere a anului universitar 2026–2027, sub deviza StartUPT, va avea loc vineri, 25 septembrie 2026, de la ora 10:00, pe Stadionul Știința, și va fi dedicată tuturor studenților din anul I ai UPT. Evenimentul va fi urmat, până la ora 14:00, de activități interactive pregătite de facultăți, organizații studențești și parteneri ai universității, într-un prim contact cu oamenii și comunitățile care vor face parte din viața studenților în următorii ani.
Ziua se va încheia într-o atmosferă mai puțin formală, cu „Summer Isn’t Over Yet Party”, programată de la ora 23:00, la Clubul Facultății de Arhitectură.
Primele zile la UPT, un timp al descoperirii
În perioada următoare, fiecare facultate organizează propriile întâlniri de deschidere, în cadrul cărora studenții vor primi informații despre programele de studiu, activitățile academice și oportunitățile pe care le oferă universitatea.
Pentru studenții din anul I, perioada 28 septembrie – 2 octombrie 2026 va fi dedicată și unor activități de acomodare, întâlniri cu profesorii și prezentări introductive. Pe parcursul primului semestru vor continua activitățile de tutoriere și întâlnirile săptămânale menite să îi ajute pe cei aflați la început de drum să se adapteze mai ușor la viața universitară.
Un alt moment dedicat bobocilor va fi Treasure Hunt-ul organizat sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 10:00, în campusul UPT, de către COSPol – Convenția Organizațiilor Studențești din Politehnică. Dincolo de componenta ludică, evenimentul este o ocazie pentru noii studenți de a descoperi campusul și de a-și cunoaște colegii.
Programul deschiderilor organizate de facultăți este următorul:
Vineri, 25 septembrie
• Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome – ora 12:00, Sala Auditorium, Centrul de Conferințe UPT.
Luni, 28 septembrie
• Facultatea de Construcții – ora 09:00, pentru programele Inginerie Civilă (limba engleză și limba germană), Instalații pentru Construcții, Măsurători Terestre și Cadastru; ora 11:00, pentru Inginerie Civilă (limba română), Amfiteatrul „Nicolae Maior”;
• Facultatea de Științe ale Comunicării – ora 10:00, Amfiteatrul Ca3;
• Facultatea de Automatică și Calculatoare – ora 10:00, Sala Auditorium, Centrul de Conferințe UPT;
• Facultatea de Arhitectură și Urbanism – ora 10:00, clădirea ARChA;
• Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică – ora 10:00, Sala A101;
• Facultatea de Mecanică – începând cu ora 10:00, în amfiteatrele facultății, separat pentru cele trei serii de studenți;
• Facultatea de Inginerie din Hunedoara – ora 11:00, Aula Magna;
• Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale – ora 12:30, Sala Auditorium, Centrul de Conferințe UPT;
• Facultatea de Management în Producție și Transporturi – ora 10:00, Sala A0;
• Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului – ora 10:00, Sala A1.
Un campus în care studenția înseamnă mai mult decât cursuri
Dincolo de începutul festiv al anului universitar, UPT continuă preocuparea pentru crearea celor mai bune condiții pentru studenți. În ultimii ani au fost realizate investiții importante în campus, de la modernizarea spațiilor de învățământ și a celor de cazare până la dezvoltarea facilităților de masă și a bazelor sportive.
Ideea de campus universitar nu se oprește însă la sălile de curs și laboratoare. Studenția este și o perioadă a întâlnirilor, a prieteniilor, a descoperirii unor pasiuni și a experiențelor care rămân mult timp după absolvire. Tocmai de aceea, UPT își propune să ofere studenților un mediu în care să poată învăța, dar și să se dezvolte, să creeze, să se implice și să se bucure de anii petrecuți în universitate.
Un rol important în această direcție îl are proiectul UPT Campus Creativ, care completează activitatea academică prin programe culturale, artistice și comunitare și creează contexte în care studenții se pot întâlni dincolo de specializarea pe care o urmează.
Toamna aceasta aduce, astfel, în campus expoziții, performance-uri, evenimente muzicale, întâlniri culturale și proiecte dedicate comunității. Printre acestea se numără expoziția „Révolution Numérique”, care va fi deschisă între 2 și 18 octombrie, cea de-a patra ediție a evenimentului Noaptea Campusului Deschis, programată pentru 3 octombrie, seria de evenimente Campus Creativ × BETA, performance-ul „Derivat Feminin: Documentarea unei traume colective”, precum și festivalul de muzică TakeOver, din 7 noiembrie.
Pentru cei care vor să transforme o pasiune într-o activitate împărtășită cu alți colegi, UPT Campus Creativ propune și o serie de cluburi tematice: lectură, boardgames, breaking, scriere creativă, chitară, printare 3D, croșetat, film sau filosofie aplicată. Studenții pot, de asemenea, să propună propriile activități prin programul „Inițiative studențești”, în timp ce programul „Vouchere culturale” urmărește să facă experiențele artistice mai accesibile.
În felul acesta, universitatea încearcă să completeze ceea ce se întâmplă în amfiteatre și laboratoare cu acele experiențe care dau consistență vieții de student și fac din anii petrecuți la universitate nu doar o perioadă de formare profesională, ci și una dintre cele mai importante etape ale vieții.
Anul universitar începe, așadar, cu emoția primelor întâlniri, cu energia unui nou început și cu multe drumuri încă de descoperit.























