Educație

80 de ani de Parazitologie la Timișoara. Conferință aniversară la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara marchează 80 de ani de la înființarea Disciplinei de Parazitologie, printr-o conferință aniversară dedicată istoriei, cercetării și evoluției acestui domeniu medical.

Evenimentul, intitulat „80 DE ANI DE PARAZITOLOGIE LA TIMIȘOARA”, este organizat de Catedra Universitară de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, în colaborare cu Asociația Patogen Prevenția.

Conferința se va desfășura în perioada 15-16 octombrie 2026, la sediul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.

Momentul aniversar este unul de referință pentru istoria învățământului medical superior și a cercetării biomedicale din România. Cei 80 de ani de activitate a Disciplinei de Parazitologie reprezintă o ocazie de a rememora contribuțiile generațiilor de specialiști și de a aduce în atenție importanța parazitologiei în domeniul medical și al cercetării.

Președintele conferinței este prof. univ. dr. Tudor Rareș Olariu.

Evenimentul se adresează comunității academice și medicale, precum și celor interesați de evoluția parazitologiei și de contribuția acesteia la dezvoltarea cercetării biomedicale. Aniversarea celor opt decenii de Parazitologie la Timișoara marchează, astfel, un moment important pentru tradiția academică a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” și pentru domeniul medical românesc.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*