Știați că banala țigară electronică sau dispozitivul de vapat aruncat la coșul de gunoi menajer este o bombă cu ceas?
Atunci când deșeurile electrice, electronice și electrocasnice (DEEE) ajung în containerele obișnuite sau în mașinile de gunoi, bateriile acestora se pot deteriora, provocând incendii spontane, greu de stins și periculoase pentru viața personalului de salubritate și pentru mediul înconjurător.
Realitatea cifrelor în România:
- În 2024, am importat echipamente electrice în valoare de 17 miliarde de euro
- Fiecare european generează, în medie, 17,7 kg de deșeuri electronice pe an.
- În casele noastre „zac” aproximativ 17.000 de tone de aparate mici defecte sau uitate prin sertare.
RETIM atrage atenția și lansează un semnal de alarmă în acest caz. În plus, vine cu câteva recomandări utile cetățenilor.
Ce NU trebuie să faci:
NU arunca niciodată dispozitivele de vapat, bateriile sau electronicele mici la coșul de gunoi sau în containerele de reciclare pentru plastic și metal sau hârtie!
Cum colectăm corect în municipiul Timișoara?
- Centre Comerciale: Caută containerele speciale Ecotic pentru baterii și electronice mici la intrarea în marile magazine.
- Punctele fixe de colectare gratuită: Dacă ai adunat o cantitate mai mare, adu-o la unul din cele 4 puncte de colectare DEEE din oraș. (https://retim.ro/utile-timis/puncte-de-colectare/)
- Colectare în regim propriu: Depozitează-le într-o cutie sigură, departe de surse de căldură, până când ajungi la un punct specializat.
Siguranța începe cu tine! Nu permite ca aceste obiecte mici să devină o amenințare pentru mediu și un risc real de incendiu.
Colectează separate, reciclează responsabil! Protejează-ți orașul!























