O nouă ediție a celui mai așteptat eveniment din Sânnicolau Mare, Zilele Orașului, se desfășoară între 6-7 septembrie 2025.
Timp de două zile, scena Teatrului de Vară din Sânnicolau Mare va găzdui spectacole, muzică pentru toate gusturile, dar și competiții sportive.
Intrarea este liberă.
Consiliul Local Sânnicolau Mare a votat în unanimitate ca ediția din acest an a Zilelor Orașului să fie organizată într-un format mai restrâns, pe durata a două zile, sâmbătă și duminică, în primul weekend din septembrie.
Program:
Sâmbătă 06.09.2025
Ora 11 – stadionul Gh. Biaș va avea loc un meci în liga a 4-a UNIREA – CSM LUGOJ.
Vor fi premiați elevii și sportivii care au obținut performante deosebite. Spectatorii vor avea parte și de un spectaculos foc de artificii.
Ora 20 – concerte LIVIU TEODORESCU Band, MISHA, RAREȘ, WHAT’S UP.
Duminică 07.09.2025
Ora 9.30 – stadionul Florin Constatinescu – MEMORIAL BODO CAROL
Ora 17.00 – stadionul Gh. Biaș – meci în Liga a 5-a UNIREA – CHECEA
Asociația Reconstituiri istorice Timișoara prezintă spectacolul Schimbul de gardă.
Apoi urmează un spectacol susținut de ansamblurile folclorice din orașul Sânnicolau Mare.
Vor fi premiate cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, cadrele didactice pensionare și cadrele medicale pensionare.
Ora 18.30 – Vor susține recitaluri artiștii: Iuly Neamtu, Andreea Chisalita împreună cu formația Cega Band, OANA RADU.
























Buna ziua domnu primar asi dori sa participla festival la dumneavoastra