Sănătate

Peste 1.000 de pacienți tratați pentru obezitate la centrul specializat din Timișoara. Rezultatul: peste 3 tone de kilograme pierdute

În mai puțin de un an de la deschidere, Centrul Integrat de Management al Obezității din cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara a diagnosticat și tratat peste o mie de pacienți. Aproape 500 dintre ei au pierdut, în total, peste trei tone de greutate corporală.

Nu mai puțin de 1.061 de pacienți cu obezitate au fost diagnosticați și tratați în cadrul Centrului Integrat de Management al Obezității din Timișoara, în perioada 17 martie 2025 – 4 martie 2026.

Centrul funcționează în cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara și oferă consultații multidisciplinare pentru pacienții care se confruntă cu această problemă de sănătate.

Potrivit coordonatorului centrului, dr. Bogdan Timar, pacienții au fost consultați gratuit, pe baza biletului de trimitere.

Tratament medicamentos și programe de stil de viață

Din totalul pacienților:

  • 751 de persoane au beneficiat de tratament medicamentos anti-obezitate;
  • 310 pacienți au urmat un program structurat de optimizare a stilului de viață, bazat pe dietă și activitate fizică.

În total, pentru acești pacienți au fost realizate 1.519 consultații multidisciplinare, implicând medici din mai multe specialități.

Peste 3 tone de kilograme pierdute

Rezultatele sunt semnificative în cazul pacienților care se află în tratament de cel puțin șase luni.

Astfel, 478 de pacienți au pierdut împreună 3.273 de kilograme, dintre care 2.827 de kilograme reprezintă grăsime corporală.

Printre cazurile tratate se află și cel al unui pacient de 39 de ani, care s-a prezentat inițial la centru cu peste 238 de kilograme.

„Tratamentul obezității necesită o abordare coordonată și multidisciplinară. Pacienții au nevoie de o echipă medicală care să lucreze împreună pentru a construi o strategie terapeutică eficientă. Rezultatele obținute în acest prim an de activitate arată că atunci când există coordonare și expertiză, putem produce schimbări reale în viața pacienților”, a declarat prof. univ. dr. Bogdan Timar.

Inițiativă pentru dezvoltarea centrelor de obezitate în România

În calitate de președinte al Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Bogdan Timar susține dezvoltarea, la nivel național, a unor centre integrate dedicate managementului obezității.

Rezultatele obținute în centrele specializate vor fi promovate în cadrul proiectelor #ConcretÎnObezitate și #CombatemObezitateaZiDeZi, inițiative care urmăresc să atragă atenția asupra impactului obezității și a soluțiilor medicale disponibile.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*