Social

Alimente expirate și alte nereguli găsite la restaurantele din mall-uri din Timișoara

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a efectuat ieri o serie de actiuni de control tematic la unitățile de alimentație publică (restaurante) din incinta centrelor comerciale din Municipiul Timișoara (Shopping City și Iulius Town).

Au fost controlați 22 de operatori economici, iar pentru neregulile constatate, comisarii timișeni au aplicat următoarele sancțiuni:

• 25 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 151.000de lei

• 8 avertismente

• oprirea definitivă de la comercializare a produseloralimentare neconforme

• oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru 2 unități

Abaterile de la legislație constatate de comisarii CJPC Timiș, în timpul controalelor s-au referit la:

• comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită;

• utilizarea unor cuptoare, neigienizate corespunzător și a unor tăvi arse;

• folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar;

• utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate corespunzător, cu chedere murdare, strat de praf, mâzgă;

• materii prime lipsite în totalitate de elemente de identificare/ caracterizare necesare stabilirii conformității acestora;

• bloc alimentar (bucătărie), neigienizat corespunzător,prezența muștelor pe alimentele în curs de preparare;

• existența pavimentului neigienizat și a unor rafturi murdare, în zona blocului alimentar;

• infiltrații cu pereți scorojiți/ mucegăiți în blocul alimentar;

• nerespectarea regimului de temperatură de păstrare a produselor alimentare recomandat de producători;

• Practici comerciale incorecte;

• listă meniu fără menționarea ingredientelor, valorilornutriționale și a alergenilor – nerespectarea Ordinului nr. 201/2022.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*