În 3 mai, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției 3 Timișoara au fost sesizați de către un cetățean cu privire la faptul că un profesor, care era președinte la o secție de votare din Timișoara, ar fi racolat un minor în scopuri sexuale.
Cazul a fost preluat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Timișoara, care au început de îndată verificările, în urma cărora stabilindu-se că, din februarie 2025 și până în prezent, bărbatul, în vârstă de 44 de ani, ar fi trimis mai multe mesaje text prin intermediul unei aplicații de socializare, prin care îi propunea unui minor, de 15 ani, să se întâlnească în scopul comiterii de acte sexuale.
În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut astăzi, 4 mai, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale și introdus în CRAP Bihor.
Citește și:

Acțiune rutieră de amploare pe DN6: peste 200 de sancțiuni în Timiș și un șofer surprins cu 175 km/h...

Agresiune reclamată la Cenei: plângerea a fost retrasă. Cei doi minori sunt cercetați pentru ucidere...

Fugar internațional, prins în Spania

Minoră dispărută. Sunați la 112 dacă o vedeți!

Incendiu la o locuință din Cenei: două victime transportate la spital
























