Polițiștii municipiului Lugoj cu sprijinul Serviciului de Investigații Criminale, au identificat doi bărbați bănuiți de distrugerea unui autoturism și tulburarea ordinii si liniștii publice.
Marţi, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii din Lugoj cu sprijinul Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe Langă Judecătoria Lugoj, au identificat doi bărbați de 20 de ani și 23 de ani, bănuiți de tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugerea unui autoturism situat în localitatea Lugoj.
În fapt, la data de 13 august a.c., cei în cauză ar fi distrus un autoturism aparținând unei familii din localitatea Lugoj, prin lovire cu corpuri dure, precum și mai multe geamuri ale locuinței acestora, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, cei doi bărbați fiind reținuți pentru 24 de ore pe bază de ordonanță și introduși în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Timiș.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză.
Citește și:

Biciclist accidentat la Lugoj

Arme neletale și droguri, descoperite de polițiști la Birda într-o percheziție

Accident grav pe Centura de Sud, în apropiere de Giroc. Update: Un șofer a decedat

Incendiu la o locuință din Iecea Mare: două persoane s-au autoevacuat, focul ar fi pornit de la un u...

Accident rutier pe bd. Take Ionescu din Timișoara
























