La numai o zi după ce s-a despărțit de Cristi Bud, Poli Timișoara ”tratează” înlocuirea atacantului cu un alt fotbalist care a evoluat la CFR Cluj, Ioan Hora. Experimentatul fotbalist și-a rezilitat, tot ieri, contractul cu Konyaspor, echipă din primul eșalon turc.
”Astăzi, 9 august, la solicitarea jucătorului, clubul Poli Timișoara a reziliat contractul cu Cristian Bud. Îi urăm succes mai departe în carieră atacantului venit la echipa noastră în iunie 2017”, a anunțat, miercuri, clubul de pe Bega. Astfel, bud părăsește echipa alb-violetă după numai cinci jocuri disputate pentru bănățeni, meciuri în care nu a reușit să marcheze nici un gol.
Poli Timișoara nu stă cu mâinile în sân și profită de perioada de transferuri, încă deschisă. Conform unor surse din inteiorul clubului, alb-violeții au intrat pe fir pentru aducerea lui Ioan Hora. Atacantul a evoluat până acum la Konyaspor, în prima ligă din Turcia, iar clubul din Konya a anunțat, tot ieri, că „Contractul cu Ioan Hora a fost reziliat de comun acord. Îi mulţumim lui Hora pentru contribuţia adusă clubului”. Clubul turc și-a asigurat serviciile lui Hora în urmă cu un sezon, când fotbalistul a semnat un contract pe trei ani.
Atacantul are 28 de ani și a evoluat de trei ori sub ”tricolor”. Cea mai ”productivă” perioadă a lui hora a fost în 2015-2016 când a evoluat pentru Pandurii Tg. Jiu și a reușit să marcheze 20 de goluri în 37 de meciuri. Hora a mai evoluat de-a lungul carierei pentru UTA Arad, Gloria Bistrița, CFR Cluj și ASA Târgu Mureș.
Hora are o cotă de piață de 850.000 de euro, iar în ultimul sezon a marcat un gol în 14 jocuri în care a evoluat pentru Konyaspor.
Citește și:

Echipa de fotbal UVT a adus în România, pentru a doua oară, titlul de campioană europeană universita...

Premiera istorică a României la Campionatul European de padel: rezultate excelente la debutul intern...

Nicolas Benea a devenit cel mai tânăr campion național de juniori din istoria vitezei în coastă

Timișoara găzduiește finala Dynamite Fighting Show 2025

Timișoreanul Radu Benea, pregătit să își apere titlul de campion la viteză în coastă
























