În perioada 15-18 august, polițiștii timișeni au fost la datorie pentru prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel si creșterea gradului de siguranță rutieră.
Potrivit acestora, în perioada minivacanței nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranţei publice.
Pentru protejarea cetățenilor, polițiștii au intervenit la 239 de sesizări dintre care 229 au fost semnalate prin intermediul Serviciului de urgență 112, intervențiile fiind imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați.
Eforturile de menținere a ordinii și siguranței publice au dus la aplicarea a 733 de sancțiuni contravenționale, dintre care 488 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere. Au fost constatate 34 de fapte penale 8 persoane fiind depistate în flagrant delict.
În aceste zile, în tot județul Timiș s-a acționat pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente, cu precădere pe consumul de substanțe psihoactive și alcool la volan, precum și combaterea vitezei excesive la volan.
Astfel, polițiștii rutieri au legitimat peste 700 de persoane, au controlat 680 de autovehicule, au efectuat 432 de testări cu aparatul etilotest și 27 cu aparatul drugtest, fiind reținute în vederea suspendării 58 de permise de conducere și retrase 19 certificate de înmatriculare.
Dintre cele 488 de sancțiuni contravenționale, 253 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
De asemenea, au fost constatate 19 infracțiuni (dintre care 6 au fost pentru conducerea sub influența substanțelor psihoactive, 4 pentru conducere unui autovehicul neînmatriculat, 2 pentru conducerea sub influența alcoolului, 5 pentru conducere fără permis, 2 pentru refuz de prelevare de mostre biologice și 2 pentru părăsirea locului accidentului.)























