Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și Ordine Publică au depistat, în cursul zilei de ieri, în jurul orei 12.00, două persoane care apelau la mila publică cu doi copii mici în brațe, în zona Bdul Regele Ferdinand, la Catedrala Mitropolitană.
Cele două femei, de 36 și respectiv 17 ani, ambele din localitatea Bocșa, Caraș-Severin, au fost preluate de polițiștii locali împreună cu copiii, un băiețel și o fetiță de 11 și respectiv 9 luni, și au fost predate la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, din Piața Regina Maria, în vederea documentării situației lor și luării măsurilor legale, ținând cont de faptul că se aflau la cerșit cu minorii, în praf, căldură, neîngrijiți corespunzător, supunându-i astfel unor traume care îi pot marca pe termen lung.
„Atragem atenția pe această cale asupra riscurilor la care sunt supuși copiii în astfel de situații și transmitem că Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara acționează permanent și pro activ pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen, pe primul loc fiind interesul superior al minorului, luându-se toate măsurile avute la dispoziție din punct de vedere legal pentru protejarea acestuia„, au precizat reprezentanții Poliției Locale Timișoara.
Citește și:

Accident rutier la intersecția Căii Chișodei cu Calea Șagului, în Timișoara. O femeie de 83 de ani a...

Șofer fără permis, oprit de polițiști pe o stradă din Lugoj. Dosar penal deschis

Bilanțul minivacanței de 1 Iunie în Timiș: 225 de jandarmi mobilizați, zeci de amenzi și două infrac...

Doi egipteni, opriţi în tentativă de trecere ilegală

Incendiu puternic la Chevereșu Mare: o construcție din lemn mistuită de flăcări, fără victime
























