Universitatea de Vest din Timișoara s-a afirmat ca un centru de cercetare multidisciplinar, ancorat în plan regional, național și internațional în studiul aprofundat al temelor specifice cunoașterii contemporane.
Unul dintre proiectele de top ale UVT este înscris pe axa de finanțare Interreg – IPA România – Serbia a UE: „RORS-337: Retea romano-sârbă pentru evaluarea și diseminarea impactului activităților de extracție a cuprului asupra calității apei în zona transfrontalieră”. Cei trei parteneri implicați în cadrul acestui proiect (UVT, Grupul Ecologic de Colaborare Nera Caras-Severin și Institutul de Minerit și Metalurgie din Bor, Republica Serbia) au realizat cercetări pentru elaborarea unei soluții privind reducerea gradului de poluare cauzat de activitățile de minerit și pentru a restabili atractivitatea naturală a zonei de frontieră.
Joi, 21 martie, începând de la ora 10, la Sala Senatului UVT va avea loc ceremonia de comunicare locală RegioStars dedicată acestui proiect, care a câștigat, în noiembrie 2023, premiul „O Europă vede”, în cadrul Galei Premiilor RegioStars.
La eveniment vor participa:
Prof.univ.dr. Cosmin Enache, prorector al Universității de Vest din Timișoara,
Oana Cristea, Șefa Autorității de Management a Programului Interreg – IPA România – Serbia
Monika Hencsey, Director de comunicare, Departamentul pentru Politici Regionale și Urbane a Comisiei Europene,
Sanda Šimic, ministra adjunctă interimară, Ministerul Integrării Europene din Republica Serbia,
E.S. Silvia Davidoiu, Ambasadorul României în Republica Serbia,
Anca Lolescu, Director executiv, Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timișoara.
Prof.univ.dr. Adrian Isvoran (UVT)
Prof.dr. Zoran Stevanovici (Institutul de Minerit și Metalurgie din Bor, Republica Serbia),
Conf.univ.dr. Cristina Rotaru (UVT).
Citește și:

Prima ediție a Space Engineering Challenge (SEC2025) a Universității Politehnica Timișoara a dus rob...

Promovarea eco-turismului și turismului de sănătate prin intermediul rutei mierii din Banat/VIDEO

Timișoara Career Connect by ATU: patru universități, un singur târg de cariere, oportunități pentru ...

Delia cântă pentru absolvenții 2026: UPT organizează ALUMNI FEST, zece zile de ceremonii, paradă și ...

UVT urcă aproape o mie de locuri în clasamentul mondial al Webometrics, ediția iulie 2025
























