Eveniment

Zeci de kilograme de petarde și artificii confiscate de Poliție din Deta și Timișoara

În cursul zilei de marți, polițistii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Serviciului Criminalistic și ai Serviciului Acțiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară la un imobil din orașul Deta, județul Timiș.

Percheziția a fost desfășurată în cadrul unui dosar penal aflat în lucru la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu privire la  săvârșirea fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice, conform Legii 126/1995.

În urma activităților desfășurate au fost identificate și indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 45 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile F1, F2 și F3, deținute în vederea comercializării, fără îndeplinirea condițiilor legale.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal pentru stabilirea tuturor aspectelor.

Tot marți, polițiști Secției 3 Urbane Timișoara au depistat un bărbat, în vârstă de 47 de ani, în timp ce deținea în autoturismul parcat în Piața Iosefin, mai multe articole pirotehnice.

În urma verificărilor efectuate, au fost identificate și indisponibilizate, în vederea continuării cercetarilor, aproximativ 30 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile P1 și F2, deținute în vederea comercializării fără drept.

În cauză s-a întocmit un dosar penal cu privire la  săvârșirea fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice, conform Legii 126/1995.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal pentru stabilirea tuturor aspectelor.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*