Bătrânii izolați, cu nevoi materiale, au mare nevoie de sprijinul nostru. Voluntarii Asociației VERDE DE BANAT organizează lunar acțiuni caritabile în acest sens, ducându-le pachete cu alimente de bază.
“Fiindcă faptele bune nu trebuie să se oprească vreodată- continuăm să ducem vorbă bună și pachete la bunicii munților – în Ținutul Pădurenilor sâmbătă,11 decembrie în comuna Bunila și satele din jur.
Lunar sau de mai multe ori pe lună ducem pachete în Ținutul Pădurenilor. Unde sunt 40 de sate, în 6 comune, cu oameni cu vârstă peste 60 de ani. Satele sunt izolate. Deseori pe culme de deal. Mergem la bunici din munți pentru frumusețea lor sufletească. Oamenii aceștia sunt de o demnitate… Comunitățile se ajută încă, ca în lumea aia țărănească de demult. Din cauza mistreților care le distrugeau recoltele, oamenii nu au mai putut să-și lucreze pământul. Trăiesc foarte greu. Bucuria lor este că deschidem ușa, pachetele noastre nu le schimbă viață. Sunt copii care nu își vizitează părinții. E firea oricărui român care muncește si trăiește din ce are în grădină, din ce-i dă pădurea, de la urzici și terminând cu ciupercile de toamnă și cu câteva găini, pentru că ei nu pot să țină animale mari pentru că ei sunt foarte foarte bătrâni. Cei care vor să ajute pot să ne însoțească, să facă pachete cu hrană neperisabilă, paturi, bocanci/ cizme de iarnă”, a precizat Iosif Martinescu, coordonator Verde de Banat.
“Acțiunile noastre vizează protejarea și refacerea cadrului natural, dar și păstrarea purității spiritului care dă valoare vieții în zona Banatului montan. Comunitățile locale de aici sunt lecții vii de istorie, cărți deschise pentru toți cei care vor să le răsfoiască. De multe ori uitați și neglijați, bătrânii continuă să trăiască după legile firii, să mențină tradițiile și obiceiurile care au dat sute de ani ritmul activităților de zi cu zi. Majoritatea celor tineri au plecat spre mirajul – adesea înșelător – al vieții de la oraș, iar părinții și bunicii lor îi așteaptă răbdători să le treacă pragul. De cele mai multe ori, însă, doar singurătatea le bate la usă. Peste ei au trecut anotimpuri și ani, greutăți și bucurii, pe care le-au trăit așa cum știu ei: cu simplitate în demnitate”, susține coordonatorul Asociației Verde de Banat.
Puteți contribui cu alimente neperisabile sau cu donații în contul Asociației Verde de Banat:
CUI 41932338
RO29BTRLRONCRT0513621701
Contact tel: 0728961929, 0759034915 – Iosif.
(Foto: Asociația Verde de Banat)
Citește și:

Ruga Jebel 2026: Patru zile de sărbătoare, muzică și tradiție în inima Banatului

Licitație spații comerciale în piețele din subordinea Societății PIEȚE S.A

De la 1 octombrie, DFMT își reorganizează activitatea de încasare a plăților

Bărbat sancționat cu 30.000 de lei pentru că a abandonat 25 de saci cu deșeuri pe strada Platanilor

„Bastion Viola. Frânturi din istoria Politehnicii”

































