Administrație

Începe montarea tablierului la Podul Iuliu Maniu (Muncii)

Investiția Primăriei Municipiului Timișoara pentru reconstruirea Podului Muncii avansează cu montarea tablierului – structura metalică ce va lega cele două maluri și peste care vor fi amenajate carosabilul, trotuarele și pista velo.
Constructorul a finalizat consolidarea pilonilor dinspre Gara de Nord, iar primele elemente ale tablierului au ajuns pe șantier și urmează să fie montate.

„Podul de la fosta fabrică de țigări este foarte important pentru circulația în Timișoara, mai ales în contextul începerii unor noi șantiere în partea de sud a orașului, cum e regenerarea zonei Mocioni, dar și viitoarea Magistrală Verde. Suntem cu ochii pe constructor pentru a menține lucrările în grafic”, a declarat primarul Dominic Fritz.

În paralel, echipele constructorului execută armarea și betonarea piciorului de pe malul dinspre Calea Șagului. Odată finalizată această operațiune, va putea începe montarea elementelor noului tablier.

Prin această investiție, municipalitatea consolidează structura podului, înlocuiește complet elementele care susțin drumul și lărgește trotuarele. Proiectul include și reabilitarea rampelor, refacerea scărilor de acces cu elemente metalice, instalarea iluminatului arhitectural, consolidarea malului Canalului Bega și plantarea de arbori. După finalizarea lucrărilor, Primăria Timișoara va putea reintroduce circulația troleibuzelor pe pod.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 10 milioane de euro, din care aproximativ 7,4 milioane de euro reprezintă fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regional Vest 2021 – 2027, Intervenția regională 4.1 Mobilitate Urbană Sustenabilă. Lucrările de reabilitare a Podului Iuliu Maniu se ridică la peste 7,2 milioane de euro (TVA inclus), iar constructorul care a câștigat contractul de lucrări este ZSN Cardinal SRL.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*