Universitatea Politehnica Timișoara a obținut distincția europeană „HR Excellence in Research Award”, acordată de Comisia Europeană prin inițiativa EURAXESS, în urma finalizării cu succes a procesului de evaluare a strategiei instituționale privind resursele umane dedicate cercetătorilor.
Dincolo de certificarea în sine, „HR Excellence in Research” reprezintă o recunoaștere a modului în care o universitate își asumă dezvoltarea comunității sale de cercetători și, în același timp, un angajament pentru îmbunătățirea continuă a mediului în care aceștia își desfășoară activitatea. Pentru Universitatea Politehnica Timișoara, obținerea acestei distincții înseamnă alinierea politicilor instituționale de resurse umane la principiile europene privind recrutarea, dezvoltarea profesională, condițiile de muncă și etica în cercetare.
Acordarea distincției vine în urma unui proces riguros de analiză, care a presupus identificarea diferențelor dintre practicile existente la nivelul universității și standardele europene promovate prin Carta Europeană a Cercetătorilor și Codul de Conduită pentru Recrutarea Cercetătorilor, precum și elaborarea unui plan de măsuri pentru reducerea acestor decalaje. Strategia Human Resources Strategy for Researchers (HRS4R) devine astfel un instrument prin care UPT își propune să transforme principiile europene în practici instituționale concrete.
Pentru o universitate tehnică și de cercetare precum UPT, miza este una importantă. Un mediu de cercetare competitiv nu înseamnă doar infrastructură și proiecte, ci și capacitatea de a atrage cercetători valoroși, de a le oferi perspective de dezvoltare și de a crea condițiile necesare pentru ca aceștia să își poată valorifica potențialul. Implementarea strategiei HRS4R contribuie la consolidarea proceselor de recrutare și dezvoltare profesională, la îmbunătățirea condițiilor de muncă și la crearea unui cadru academic mai atractiv și mai competitiv.
În același timp, recunoașterea europeană consolidează poziționarea internațională a universității și capacitatea acesteia de a participa la proiecte și parteneriate europene de cercetare și inovare. Certificarea reprezintă un avantaj în accesarea unor oportunități de finanțare, inclusiv în cadrul Horizon Europe, și susține participarea UPT la dezvoltarea alianței universitare europene E³UDRES² – Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions.
Distincția este însă, înainte de toate, un punct de plecare, nu unul final. Obținerea certificării presupune asumarea unui plan de implementare și a unui proces continuu de monitorizare și îmbunătățire, următoarea evaluare fiind prevăzută peste doi ani.

„Obținerea distincției HR Excellence in Research Award reprezintă o etapă importantă în procesul de consolidare a culturii instituționale orientate către excelență în cercetare. Dacă procesul de certificare a presupus un efort susținut de analiză și planificare strategică, adevărata provocare începe acum, odată cu implementarea măsurilor asumate și cu pregătirea procesului de reînnoire a certificării peste doi ani.
O parte semnificativă a acțiunilor prevăzute în planul de implementare au fost deja realizate sau se află într-un stadiu avansat de dezvoltare. Printre acestea se numără integrarea principiilor HRS4R în strategia instituțională a universității, dezvoltarea unei platforme dedicate colectării și raportării rezultatelor cercetării, elaborarea unei strategii privind diversitatea și incluziunea, precum și lansarea programului Visiting@UPT, destinat cercetătorilor invitați.
În perioada următoare vom continua implementarea unor măsuri esențiale pentru dezvoltarea ecosistemului de cercetare al universității, precum stimularea cercetării interdisciplinare, consolidarea mecanismelor de sprijin pentru tinerii cercetători și modernizarea infrastructurii de cercetare. Suntem încrezători că, prin implicarea comunității academice și a grupului de lucru care a contribuit la stabilirea strategiei, Universitatea Politehnica Timișoara va confirma și în anii următori respectarea celor mai înalte standarde europene privind managementul resursei umane în cercetare și promovarea eticii academice”, a declarat prof. univ. dr. ec. Claudiu Albulescu, vicepreședinte al Senatului UPT și director al Departamentului de Relații Internaționale al UPT.
Prin obținerea „HR Excellence in Research Award” (https://euraxess.ec.europa.eu/hrexcellenceaward/awarded), Universitatea Politehnica Timișoara se alătură instituțiilor europene care își asumă un cadru comun de dezvoltare a resursei umane din cercetare. Pentru UPT, această recunoaștere înseamnă atât confirmarea unor demersuri deja începute, cât și responsabilitatea de a transforma strategia într-un proces permanent, capabil să ofere cercetătorilor un mediu academic bazat pe profesionalism, transparență, dezvoltare și performanță.























