Politic

PSD, atac la prefectul de Timiș: Fritz și-a pierdut DE DREPT mandatul în momentul în care instanța l-a condamnat definitiv pentru conflict de interese

Reprezentanții PSD reacționează și lansează un atac la adresa prefectului județului Timiș, Paul Finta.

Social -democrații susțin că Fritz și-a pierdut DE DREPT mandatul în momentul în care instanța l-a condamnat definitiv pentru conflict de interese, iar prefectul USR face abuz.

“În atenția Prefectului USR de Timiș, care abuzează de funcție în încercarea de a-i salva mandatul de primar al șefului său de partid, Dominic Fritz: Nu, domnule Prefect, în cazul primarilor aflați în conflict de interese nu se aplică doar o amendă simbolică de 10%! Aveați obligația să constatați încetarea mandatului de primar, nu să vă substituiți instanței și să interpretați legea după bunul plac! Fritz și-a pierdut DE DREPT mandatul în momentul în care instanța l-a condamnat definitiv pentru conflict de interese!

Luați exemplu de la ceilalți prefecți care au respectat legea!
•⁠ ⁠Prefectul județului Bistrița-Năsăud a emis, pe 19 noiembrie 2021, ordinul prin care a constatat încetarea de drept a mandatului primarului comunei Silivașu de Câmpie, Ioan Tiberiu Cămărășan, condamnat definitiv pentru conflict de interese, pe aceeași lege pe care a fost condamnat și primarul Fritz de la Timișoara!
•⁠ ⁠Prefectul județului Argeș a emis, pe 19 martie 2019, ordinul prin care a constatat încetarea de drept a mandatului primarului municipiului Pitești, Cornel Constantin Ionică, după rămânerea definitivă a raportului ANI de conflict de interese. Exact ca în cazul primarului Fritz!
•⁠ ⁠Prefectul județului Neamț a emis, în data de 1 martie 2017, ordinul prin care a constatat încetarea de drept a mandatului primarului comunei Agapia, Neculai Tănasă, în urma rămânerii definitive a condamnării pentru conflict de interese, în baza deciziei ÎCCJ. Exact ca în cazul primarului USR de la Timișoara!
•⁠ ⁠Primarul comunei Lupșa, județul Alba, Dănuț Brânzan, și-a pierdut mandatul de drept după ce a pierdut definitiv, la ÎCCJ, procesul împotriva ANI, care l-a găsit în conflict de interese, fix la fel ca în cazul șefului USR.

Sunt exemple relevante care arată cum se aplică legea în astfel de situații. Sunteți jurist, iar acum aveți și precedentele. Nu veți putea pretinde că nu ați știut când veți fi cercetat pentru abuz în serviciu! Respectați legea și luați act de încetarea mandatului șefului dvs. de partid, Dominic Fritz!”, transmit reprezentanții PSD.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*