Eveniment

Băut, a omorât cu mașina o fată de 10 ani, iar alta de 11 ani a ajuns la spital

Accident rutier grav ieri seară în Timiș! O fată de 10 ani și-a găsit sfârșitul sub roțile unui autoturism, iar o alta de 11 ani a fost rănită grav și este la spital.
Totul s-a petrecut în jurul orei 21:47, în localitatea Gelu.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 49 de ani, a condus un autoturism pe o stradă Secundară din localitatea Gelu, dinspre DJ 692C înspre cimitirul din localitate, iar la un moment dat ar fi acroșat o bicicletă care se deplasa pe marginea părții carosabile, condusă de o minoră în vârstă de 11 ani, pe care se afla, în calitate de pasageră, o altă minoră, în vârstă de 10 ani.

În urma accidentului rutier, a rezultat rănirea minorei în vârstă de 11 ani, precum și decesul minorei în vârstă de 10 ani. Minora rănită a fost transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

La sosirea echipajelor de poliție la fața locului, s-a constatat că conducătorul autoturismului părăsise locul producerii accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului.

În urma verificărilor și activităților desfășurate cu operativitate, polițiștii au identificat și depistat conducătorul auto, respectiv bărbatul în vârstă de 49 de ani.În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În baza probatoriului administrat în cauză, față de bărbatul în vârstă de 49 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului.

În cursul zilei de astăzi, bărbatul va fi prezentat unității de parchet, în vederea dispunerii măsurilor următoare.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări, sub supravegherea procurorului de caz, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier, precum și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*