USR, PNL și UDMR au decis împreună să-l propună președintelui Nicușor Dan pe Siegfried Mureșan ca propunere comună pentru funcția de prim-ministru al României.
Biroul Național al USR a votat susținerea acestei propuneri.
Siegfried Mureșan este un europarlamentar experimentat, un economist cu o solidă carieră de negociator și un specialist în construirea bugetelor publice – exact tipul de competență de care România are nevoie pentru a depăși criza politică în care a fost aruncată de PSD și pentru a-și ține promisiunile europene.
Liderul USR a subliniat că România nu mai poate funcționa pe interimat și a criticat decizia PSD de a răsturna guvernul Bolojan împreună cu AUR.
„A fost un act de iresponsabilitate faptul că fostul partener, PSD, a ales să dărâme acest guvern împreună cu AUR, iar românii plătesc astăzi prețul acestei decizii. Ne așteptam ca, după ce PSD a negociat cu AUR și a eșuat lamentabil în tentativa de a instala Guvernul Veștea, să devină în sfârșit rezonabili”, a declarat Dominic Fritz.
Președintele USR a explicat motivul pentru care propunerea PNL-USR-UDMR este, în acest moment, singura soluție rațională pentru deblocarea crizei politice:
„Propunerea de a avea acum un guvern minoritar de dreapta, cu Mureșan premier, este o propunere rezonabilă care poate debloca această criză. Sperăm că vom primi susținere pentru ea – pentru că oamenii din această țară vor o Românie modernă, vor să vadă reforme, instituții puternice și vor ca munca lor să fie respectată. Aceasta este agenda fiecărui român care, în ultimii zece ani, a văzut cum politica i-a furat timpul, banii și încrederea în politică. Asta nu mai poate continua. Avem nevoie pentru un guvern plin, funcțional, cu mandat de reformă”, a continuat acesta.
În final, președintele USR a lansat un apel direct către responsabilitate adresat social-democraților:
„Avem nevoie astăzi, mai mult ca oricând, de maturitate politică. PSD are acum oportunitatea să lase orgoliile deoparte, să voteze acest guvern reformist și să demonstreze că poate acționa ca un partener responsabil pentru România”, a conchis Dominic Fritz.























