Vineri, 26 iunie, începând cu ora 9.40, la Timișaoara vor avea loc manifestările organizate cu ocazia Zilei Drapelului Național al României.
Drapelul tricolor este un simbol naţional, alături de stemă, sigiliu şi imn, aşa cum prevede Constituţia României din 1991 modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003. În forma actuală, Constituţia stabileşte, prin Articolul 12, că “drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roşu”, potrivit www.constitutiaromaniei.ro.
La Timisoara, cu prilejul sărbătoririi Zilei Drapelului Național al României se va organiza Ceremonia militară și religioasă în data de 26 iunie 2026.
Evenimentul se va desfășura după următorul program.
| 09:40 – 10:00 | Slujba de sfinţire a Drapelului Naţional al României | Catedrala Mitropolitană din Timişoara |
| 10:00 – 10:05 | Întâmpinarea oficialităţilor:– Prezentarea onorului și a raportului– Salutarea drapelului de luptă și a detașamentului de onoare– Ocuparea locului în dispozitiv de către persoana oficială | |
| 10:05 – 10:10 | Alocuțiuni | |
| 10:10 – 10:15 | Primirea Drapelului României ce urmează a fi înălțat pe catarg | |
| 10:15 – 10:25 | Binecuvântarea Drapelului României | |
| 10:25 – 10:30 | Sărutarea Drapelului României | |
| 10:30 – 10:35 | Înălțarea Drapelului României concomitent cu intonarea Imnului Național al României instrumental și vocal | |
| 10:35 – 10:40 | Defilarea detașamentului de onoare |























