La o lună de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, șantierul Variantei de Ocolire Timișoara Vest înregistrează progrese pe mai multe fronturi, anunță reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara.
Potrivit DRDP Timișoara, continuă cercetările arheologice de pe traseul viitoarei centuri, fiind finalizate deja investigațiile în șase situri. În paralel, constructorul desfășoară lucrări de stabilizare a terenului de fundare, realizează umpluturi și construiește podețe pe diferite sectoare ale traseului.
Totodată, a început aprovizionarea cu grinzile necesare pasajelor, iar la trei dintre structurile proiectului sunt în desfășurare lucrări de forare a piloților. De asemenea, continuă operațiunile de relocare a utilităților de telecomunicații aflate pe amplasamentul investiției.
Pe șantier lucrează în prezent peste 200 de persoane, printre care muncitori, operatori de utilaje, topografi, ingineri, personal tehnic și administrativ, implicați în derularea proiectului.
Varianta de Ocolire Timișoara Vest va avea o lungime de aproximativ 14 kilometri, câte două benzi de circulație pe fiecare sens și patru noduri rutiere denivelate. Contractul este executat de compania turcă NUROL İnşaat, în timp ce DRDP Timișoara asigură supervizarea lucrărilor în cadrul proiectului derulat de CNAIR.
Noua centură este considerată una dintre cele mai importante investiții de infrastructură rutieră din vestul țării, având rolul de a fluidiza traficul din zona metropolitană a Timișoarei și de a reduce tranzitul greu prin municipiu.
Citește și:

Zbor direct Timișoara - Napoli, din octombrie

1041 acțiuni de verificare și reverificare a terenurilor necurățate de vegetație – sancțiuni în valo...

Obiceiuri şi tradiţii din Banat de Crăciun

Program special al Direcției de Evidență a Persoanelor în 1 iunie

RETIM și ADID Timiș, prezente la Charge Festival. Participanții sunt invitați să descopere regulile ...
























