Eveniment

Două persoane rănite după un incident rutier între un autoturism și un tramvai în centrul Timișoarei

Un eveniment rutier soldat cu două persoane rănite a avut loc în seara zilei de 27 aprilie, în Timișoara, autoritățile desfășurând cercetări pentru stabilirea exactă a împrejurărilor.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Timiș, în jurul orei 19:07, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea incidentului. Din primele verificări, o tânără de 20 de ani, aflată la volanul unui autoturism care circula pe strada Aurel Cosma, ar fi efectuat o manevră în zona intersecției cu strada Coriolan Brediceanu, situație ce ar fi determinat vatmanul unui tramvai — o femeie în vârstă de 35 de ani — să frâneze brusc pentru evitarea unei posibile coliziuni.

În urma frânării, doi pasageri din tramvai, un bărbat de 38 de ani și o femeie de 61 de ani, au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

La fața locului au intervenit și echipaje ale ISU Timiș, fiind mobilizate mai multe autospeciale, o ambulanță SMURD, o motocicletă SMURD și un efectiv de 11 pompieri. Potrivit primelor date, în tramvai se aflau aproximativ 100 de călători.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate dinamica producerii evenimentului, fiind deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Foto: arhivă

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*