Primăria Municipiului Timișoara extinde proiectul de refuncționalizare a Sinagogii din Fabric prin preluarea Casei de rugăciuni adiacente și a curții aferente acesteia, astfel încât întregul ansamblu istoric să poată fi valorificat.
Acest demers este rezultatul dialogului constant cu Federația Comunităților Evreiești din România, care a aprobat completarea contractului în acest sens. Decizia va fi supusă votului consilierilor locali.
Noul cadru va permite intervenții coordonate asupra ansamblului Sinagogii Fabric, care va deveni un centru comunitar de educație și co-learning, conform conceptului dezvoltat împreună cu World Monuments Fund și Ateliercetrei. Parterul și etajul vor găzdui spații de studiu, o bibliotecă publică și zone dedicate copiilor și tinerilor. Va exista și o sală de expoziții și evenimente de mică amploare, completată de o cafenea, iar curtea va fi amenajată ca spațiu pentru concerte în aer liber și expoziții. O zonă distinctă va fi dedicată memoriei comunității evreiești din Timișoara, cu materiale documentare realizate în colaborare cu Federația Comunităților Evreiești din România.
După ce în 2025 au fost finalizate intervențiile de urgență – o investiție de aproape 1 milion de lei care a stopat degradarea structurii și a protejat vitraliile – municipalitatea pregătește acum demararea etapelor de proiectare și achiziție.
Administrarea ansamblului de către Municipiul Timișoara este stabilită până în anul 2072. Sinagoga va fi pusă în valoare și prin proiectul de regenerare urbană a zonei Traian, aflat în execuție, care va revitaliza cartierul istoric Fabric.
Proiectul de hotărâre este disponibil la următorul link:https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/6cf7822c-81bc-43e0-904e-9ee9442e7107























