Fără categorie

Marșul Învierii, la Timișoara

Asociația Evanghelistică și de Caritate ,,Isus Speranța României”, împreună cu Bisericile Creștine din Timișoara, în colaborare cu Consiliul Local al Municipiului Timișoara, organizează a XXXIII-a ediție a Manifestării Creștine Interconfesionale ”Marșul Învierii”.

Cu această ocazie vom fi onorați de prezența mai multor lideri religioși. Evenimentul se va desfășura luni, 13 aprilie 2026, în a doua zi a Praznicului Învierii Domnului Isus Hristos.

„Procesiunea va începe la ora 15.00 în fața Catedralei Mitropolitane unde, după o scurtă introducere, se va rosti o rugăciune, iar apoi toți cei prezenți se vor deplasa pe traseul tradițional: Primărie-Mitropolia Banatului-Prefectură/Consiliul Județean-Parcul Rozelor. La fiecare instituție se vor face opriri, unde se va citi un text biblic, iar unul dintre liderii bisericilor creștine din Timișoara va înălța o rugăciune de mulțumire și binecuvântare. Pe parcursul traseului amintit, fanfara va intona imnuri specifice acestui eveniment. La serviciul religios interconfesional din Parcul Rozelor, care va începe la orele 17.00, va avea loc un program religios de muzică creștină și va fi transmis un mesaj al Învierii Domnului Hristos”, a precizat președintele AEC ISR, Ligia Iunia Dugulescu.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*