Eveniment

Acțiune RELEU pe DN 6

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș au organizat ieri o nouă acțiune „RELEU”, pentru reducerea riscului rutier și prevenirea accidentelor de circulație.

Acțiunea a fost desfășurată sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Poliției Române pe Drumul Național 6.

În cadrul acestei acțiuni s-a urmărit reducerea riscului rutier, impunerea respectării regimului legal de viteză și adoptarea unei conduite preventive în trafic. Astfel, pe raza județului Timiș, polițiștii rutieri, cu sprijinul reprezentanților Registrului Auto Român și al I.S.C.T.R., au legitimat și verificat 273 de persoane și au controlat 248 de autovehicule.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 223 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 94.910 lei, dintre care 125 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză, 18 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 2 pentru folosirea telefonului mobil la volan, 1 pentru neacordare de prioritate și 77 pentru alte abateri la regimul rutier.

Totodată, au fost reținute 12 permise de conducere și retrase 19 certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii rutieri au oferit conducătorilor auto pliante cu recomandări preventive, în vederea conștientizării riscurilor rutiere și a creșterii gradului de siguranță în trafic.

Acest gen de activități vor continua, pentru siguranța persoanelor. Conducătorii auto sunt rugați să circule responsabil și să respecte regimul legal de viteză.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*