România trece la ora de vară în această noapte de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie 2026, când ceasurile vor fi date înainte cu o oră, iar 03:00 va deveni ora 04:00.
Schimbarea, aplicată la nivelul Uniunii Europene, face ca durata acestei zile să fie de 23 de ore și marchează începutul unei perioade cu mai multă lumină naturală în a doua parte a zilei.
De ce se schimbă ora de două ori pe an Sistemul schimbării orei a fost introdus pentru a valorifica mai eficient lumina naturală și pentru a reduce consumul de energie electrică, în special în perioadele cu mai multe ore de lumină. Conceptul datează din secolul al XVIII-lea, când Benjamin Franklin a sugerat utilizarea acesteia pentru economisirea resurselor destinate iluminatului. Prima propunere modernă privind introducerea orei de vară a fost făcută în 1907 de britanicul William Willett. Aplicarea practică a sistemului a început în 1916, în timpul Primului Război Mondial, când Germania și Austro-Ungaria au introdus ora de vară pentru a economisi combustibil. Ulterior, măsura a fost adoptată de numeroase state europene și nord-americane.























