Sănătate

Operații complexe la Spitalul Clinic CF Timișoara: tumorile din zona gâtului, tratate de specialiști ORL

Intervențiile chirurgicale pentru îndepărtarea formațiunilor tumorale din zona cervicală sunt considerate unele dintre cele mai complexe proceduri medicale. Zona gâtului adăpostește numeroase structuri vitale – vase mari de sânge, nervi cranieni, căi respiratorii și ganglioni limfatici – ceea ce face ca orice intervenție să necesite o planificare atentă și o echipă medicală experimentată.

La Spitalul Clinic CF Timișoara, astfel de operații sunt realizate în cadrul secției ORL, fie pentru îndepărtarea formațiunilor tumorale, fie pentru efectuarea biopsiilor necesare stabilirii unui diagnostic corect.

Evaluare atentă înainte de intervenție

Potrivit medicilor, procedura chirurgicală este decisă după o evaluare ORL amănunțită. Tipul intervenției depinde de mai mulți factori, printre care dimensiunea tumorii, localizarea acesteia, apropierea de vasele importante de sânge și natura formațiunii – benignă sau malignă.

Specialiștii avertizează că o umflătură apărută la nivelul gâtului, care persistă mai mult de trei săptămâni, nu trebuie ignorată. În astfel de situații este necesar un consult ORL, iar medicul poate recomanda investigații suplimentare precum tomografie computerizată (CT), rezonanță magnetică (RMN) sau analize de sânge specifice.

Simptome care trebuie să trimită pacientul la medic

Formațiunile tumorale cervicale pot avea cauze diferite. În unele cazuri este vorba despre ganglioni limfatici măriți (adenopatii), însă pot apărea și tumori benigne sau maligne cu altă origine decât țesutul limfatic.

Printre simptomele care îi determină pe pacienți să ajungă la medic se numără:

  • apariția unei formațiuni voluminoase la nivelul gâtului
  • asimetrie faringiană
  • senzația de ureche înfundată
  • dificultăți la înghițire (disfagie)
  • răgușeală (disfonie)
  • dificultăți de respirație (dispnee)
  • deficite neurologice

Investigații gratuite pentru pacienții asigurați

În cadrul Spitalului Clinic CF Timișoara funcționează atât un cabinet ORL în Ambulatoriul unității sanitare, cât și o secție dedicată acestei specialități. Pacienții asigurați pot beneficia aici de consultații, investigații și intervenții chirurgicale fără costuri.

Informațiile au fost oferite de dr. Răzvan Cristescu, medic primar ORL, care subliniază importanța prezentării la medic încă de la primele simptome, pentru diagnostic și tratament în timp util.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*