Sănătate

Vaccinarea pe înțelesul tuturor. Porți deschise pentru sănătate

Institutul Național de Sănătate Publică – Centrul Regional de Sănătate Publică Timișoara va organiza în perioada 11-17 martie o serie de evenimente în cadrul acțiunii „Vaccinarea pe înțelesul tuturor. Porți deschise pentru sănătate!”.  

Vorbim de evenimente destinate creșterii nivelului de conștientizare și informare al populației privind vaccinarea.

Vaccinarea reprezintă una dintre cele mai cost-eficiente modalități de a salva vieți și de a promova sănătatea și bunăstarea pe tot parcursul vieții.

Vaccinarea este importantă în fiecare etapă a vieții, vaccinurile sunt recomandate pentru diferite grupe de vârstă: vaccinarea sugarilor și a copiilor, vaccinarea adolescenților, vaccinarea adulților, vaccinarea grupurilor populaționale aflate la risc (personalul medical, pacienții cu boli cronice, gravidele).

Evenimentele se vor desfășura la sediul CRSP Timișoara (Bulevardul Victor Babeș, Nr. 16), în incinta bibliotecii instituției și va consta din următoarele activități:

•        În data de 11.03.2026, interval orar 10:00-13:00 – workshop destinat persoanelor cu vârsta peste 65 de ani și persoanelor cu boli cronice (se vor prezenta și discuta aspecte privind vaccinurile compensate);

•        În data de 12.03.2026, interval orar 10:00-13:00 – workshop destinat părinților (se vor prezenta și discuta vaccinurile din Calendarul Național de Vaccinare);

•        În data de 17.03.2026, interval orar 10:00-13:00 – workshop destinat tinerilor (se vor

prezenta și discuta vaccinarea împotriva HPV și vaccinarea diftero-tetano-pertusis);

Toate cele trei workshop-uri vor avea o primă secțiune de prezentare a activității CRSPT și a informațiilor privind vaccinarea categoriilor specifice de populație și o secțiune de discuții libere, cu întrebări și răspunsuri.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*