Administrație, Politic

Alin Popoviciu, secretar general PNL Timiș: Acest ONG funcționează ca una dintre „pușculițele de partid” ale USR

Alin Popoviciu, secretar general PNL Timiș și vicepreședinte al CJ Timiș reacționează, după ce Consiliul Local Timișoara a aprobat ieri proiectul pentru închirierea fostei florării a societății Horticultura, situată în Piața Victoriei – către Asociația Seeds of Kenosis, la o chirie de 428 de euro pe lună. Suma este de peste 35 de ori mai mică decât valoarea obținută la ultima licitație publică organizată de municipalitate.

Spațiul SAD 6, cu o suprafață de 128,76 metri pătrați, se află într-una dintre cele mai scumpe zone comerciale ale orașului.

Asociația respectivă a solicitat spațiul în decembrie 2025, invocând intenția de a crea „un spațiu multifuncțional care susține dezvoltarea comunității creative locale, prin ateliere, producție artizanală, oportunități de învățare și angajare pentru tineri, respectiv casierie”.

Liderul PNL Timiș se arată revoltat de acest lucru și spune că de fapt „acest ONG funcționează ca una dintre „pușculițele de partid” ale USR. Activitatea principală a ONG-ului este producția de mobilier pentru terasele din HoReCa-ul timișorean fabricate cu comunitatea romă din Cerneteaz”.

În ședinta CLT de ieri, propunerea consilierilor PNL a fost ca acest spațiu să devină, un loc reprezentativ pentru orașul Timișoara și anume, cafeneaua clubului sportiv Poli Timișoara.

După mai multe încercari nereușite de atribuire a spațiului fostei florării din centrul Timișoarei (lângă McDonald’s), un spațiu emblematic pentru oraș, în ședința de ieri a Consiliului Local am asistat la un nou episod marca administrația USR–Fritz. De această dată, cu ajutorul „votului de aur” al unui partid din opoziție, proiectul controversat a trecut și a devenit hotărâre care trebuie respectată.

Pe scurt, despre ce este vorba: un spațiu de 120 mp, situat chiar în centrul Timișoarei, a fost oferit de administrația locală USR unui ONG din Cerneteaz, numit Seeds of Kenosis, la fabuloasa chirie de 430 de euro\lună. În realitate, acest ONG funcționează ca una dintre „pușculițele de partid” ale USR. Activitatea principală a ONG-ului este producția de mobilier pentru terasele din HoReCa-ul timișorean fabricate cu comunitatea romă din Cerneteaz. Îi invit pe timișoreni atunci cand se vor așeza la terasele din centrul Timișoarei să se uite cu atenție la mesele de la terase si vor avea surpriza să descopere sigla acestui ONG.

În ședință, domnul primar și doamna viceprimar au justificat chiria extrem de mică prin faptul că ONG-ul trebuie să plătească salarii, utilități și întreținere. Acest lucru ridică o întrebare legitimă: au ONG-urile un statut preferențial atunci când vorbim despre taxe și impozite locale? Pentru că acest oraș este susținut, în realitate, de mediul de afaceri care, într-o perioadă dificilă, se luptă să supraviețuiască.

Consilierii locali PNL Timișoara au atras atenția că atribuirea trebuia făcută conform procedurii aprobate prin HCL nr 253/2023 care reglementează atribuirea spatilor catre ONG-uri de catre Consiliul Local Timisoara: publicarea spațiului pe site-ul Primăriei, competiție de proiecte, transparență etc. Nimic din toate acestea nu s-a respectat. Propunerea consilierilor PNL a fost ca acest spațiu să devină, un loc reprezentativ pentru orașul Timișoara si anume, cafeneaua clubului sportiv Poli Timișoara”, a precizat Alin Popoviciu, secretar general PNL Timiș și vicepreședintele CJT.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*