Social

Asociația Acasă în Banat lansează campania „Dar din Dar de Crăciun”: apel la solidaritate pentru 100 de familii din Timiș și Caraș-Severin

Asociația Acasă în Banat lansează, la Timișoara, o nouă ediție a campaniei umanitare „Dar din Dar de Crăciun”, un demers devenit tradiție și dedicat sprijinirii familiilor vulnerabile, persoanelor vârstnice singure și copiilor din județele Timiș și Caraș-Severin.

Scopul campaniei este de a aduce căldură și speranță celor mai afectați de dificultăți în preajma sărbătorilor de iarnă. Anul acesta, asociația își propune să ajungă la cel puțin 100 de familii, cărora să le ofere pachete cu alimente, produse de igienă și mici daruri.

Crăciunul înseamnă comunitate, solidaritate și speranță. Prin campania noastră, Dar din Dar de Crăciun, reușim de șase ani să transformăm gesturile bune ale oamenilor în ajutor real pentru sute de persoane. Îi invităm să ne fie alături pe toți cei care vor să se implice: orice contribuție contează și poate face diferența.”, a declarat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Cum vă puteți implica?

Oricine poate sprijini campania – persoane fizice, companii, grupuri de prieteni sau colegi:

  • donații de alimente neperisabile și produse de igienă;
  • organizarea unei colecte de alimente în comunitate sau la locul de muncă;
  • donații financiare sau sponsorizări pentru achiziția de produse;
  • voluntariat pentru sortarea, ambalarea și distribuirea pachetelor.

Pentru donarea de alimente sau înscrierea ca voluntar, cei interesați pot contacta asociația pe pagina de Facebook sau la adresa acasainbanat@gmail.com. Companiile pot încheia contracte de sponsorizare.

Donații pentru campanie – „Dar din Dar”

LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801
EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801
SWIFT/BIC: BTRLRO22
Revolut: 0748 918 091
PayPal: acasainbanat@gmail.com

Prin această campanie, Asociația Acasă în Banat își continuă misiunea de a aduce bucurie acolo unde este cea mai mare nevoie, demonstrând încă o dată că solidaritatea poate schimba vieți.


Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*