Social

Primul Târg al producătorilor locali, la Conacul Mocioni

Asociația My Banat cu sprijinul Consiliului Județean Timiș organizează primul Târg al producătorilor locali de la Conacul Mocioni.

Evenimentul Sărbători de iarnă va avea loc în perioada 28 noiembrie -1 decembrie 2025. Deschiderea oficială va fi vineri, la ora 16.  

Zeci de fermieri, mici producători, meșteșugari și artiști artizani din localitățile Foeni, Livezile, Giera, Ghilad, Otelec și Sărcia, Serbia vor fi prezenți în cele patru zile pentru a-și oferi produsele celor care iubesc satele bănățene, tradițiile și cultura acestei regiuni.

În fiecare din cele patru zile ale evenimentului vor avea loc concerte de colinde susținute de localnici și ture ghidate la Conac. Va fi un Târg de Crăciun diferit de cele din marile orașe, un spațiu în care veți avea ocazia să întâlniți localnici și să le ascultați poveștile, să cumpărați ciorapi de lână împletiți în casă, să gustați prăjituri preparate după rețete locale, să beți vin fiert și să participați la ateliere de traforat brăduți sau de împletit coșuri de nuiele.

În fiecare din cele patru zile ale evenimentului vor avea loc concerte de colinde susținute de localnici și ture ghidate la Conac.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*