La Școala Gimnazială nr. 30 din Timișoara, lucrările blocate de fostul constructor au fost reluate, anunță viceprimarul Ruben Lațcău. După luni întregi de întârzieri și procese, municipalitatea a reușit să rezilieze contractul cu firma TT Solaria, pe care edilul o descrie drept „un constructor toxic”, și să câștige mai multe cauze în instanță.
Potrivit viceprimarului, fostul constructor s-a prezentat inclusiv la noua licitație, însă doar „pentru a sabota” procedura, fără succes. Odată clarificat cadrul legal, noul constructor a fost desemnat și s-a mobilizat deja pe șantier.
Planul de investiții prevede:
- finalizarea celor două corpuri noi de clădire,
- reabilitarea termică a trei corpuri existente,
- construirea a două pasarele care vor conecta clădirile,
- reamenajarea completă a curții școlii.
Termenul anunțat pentru finalizarea tuturor lucrărilor este vara acestui an.
Ruben Lațcău subliniază că administrația locală a folosit toate instrumentele legale pentru a debloca proiectul: aplicarea de penalități, rezilierea contractului, emiterea unui certificat negativ și acțiuni în instanță. „Timișoara merită constructori serioși”, afirmă viceprimarul, adăugând că orașele nu pot progresa în ritmul dorit atâta timp cât firme cu „asigurări false, lucrări abandonate și dispreț față de cetățeni” continuă să blocheze investițiile publice.
„Noi nu ne oprim”, transmite Ruben Lațcău, accentuând angajamentul municipalității pentru investiții consistente în infrastructura educațională.





























