Administrație

200 de copii din Șag au celebrat mișcarea și performanța

La Sala Sporturilor din comuna Șag peste 200 de copii din ciclul primar au participat joi la un eveniment memorabil: lansarea revistei „Născut pentru sport”.

Într-un cadru plin de energie, entuziasm și culoare, cei mici au descoperit cum sportul nu înseamnă doar mișcare, ci și educație, disciplină și sănătate.

Evenimentul a subliniat importanța sportului în formarea copiilor, nu doar fizic, ci și moral.

Prin joc, competiție și respect față de reguli, sportul devine o parte firească a educației. Revista „Născut pentru sport” vine ca un instrument inspirațional, menit să le arate celor mici că performanța începe cu pași mici, dar constanți. Președintele Asociației Junior Sport, Beatrice Mercado, a vorbit despre misiunea revistei de a promova valorile educației prin sport, iar Simon Pescari, prorector al Universității Politehnica Timișoara, a subliniat rolul parteneriatelor între mediul academic și inițiativele sportive în formarea tinerilor”, a precizat Flavius Roșu, primarul comunei Șag.

Un moment special al zilei a fost prezența conducerii și a membrilor echipei Politehnica Timișoara, simbol sportiv al județului Timiș. Sportivii au oferit autografe, au stat de vorbă cu copiii și le-au împărtășit povești din cariera lor, devenind modele de urmat pentru micii participanți. Printre ei s-a aflat și Dan Alexa, antrenorul echipei, care a transmis un mesaj motivațional despre perseverență și pasiune.

Lansarea revistei „Născut pentru sport” a venit ca un angajament pentru viitor: acela de a cultiva în rândul copiilor dragostea pentru mișcare, pentru echipă și pentru un stil de viață sănătos. Într-o lume în care ecranele domină timpul liber, astfel de inițiative sunt o gură de aer proaspăt pentru generațiile care cresc.

Invitați speciali:

Flavius-Alin Roșu – primar al Comunei Șag

Conf. univ. dr. ing. Simon Alexandru Pescari-Prorector la Universitatea Politehnica Timișoara, președinte al CA la CS Știința Poli Timișoara

Dan Alexa-antrenor CS Știința Politehnica Timișoara

Dani Precup – director CS Timișul Șag

Antonius Kapor – viceprimar al Comunei Șag

Tudor Cociș, Cătălin Gogor, Amariei Eduard și Romario Benzar – cmponenți ai echipei de fotbal Știința Politehnica Timișoara.


Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*